Adrian Gurzau

Mie unuia, personal si omeneste vorbind, mi-e foarte greu sa inteleg disperarea cu care se agata de putere si de prim-planul vietii politice unii dintre cei care si-au lasat amprenta asupra Romaniei. Poate reuseste cineva sa-mi explice si mie, de pilda, cazul Ion Iliescu. A fost demnitar toata viata lui, de cind a iesit din scutece. A fost ministru comunist, nomenclaturist, prim-secretar, presedintele Romaniei timp de 3 mandate, presedinte de partid – ce mai vrea? De ce e tot in primul rind? De ce e tot incrincenat? De ce vrea in continuare putere, sa faca ce cu ea? Averi are pretentia ca nu aduna. Copii nu are. Viata lui, material vorbind, ca fost presedinte al statului si parlamentar in atitea legislaturi, e aranjata pina la moarte. Are locul lui in istoria recenta a Romaniei. Ce mai vrea? Ma poate lamuri cineva, poate se gaseste cineva cu mai multa putere analitica decit mine si ma ajuta sa inteleg?
Sau Dan Voiculescu. Toata viata lui a dus-o bine. Cu securistii a dus-o bine, cu banii lui Ceausescu s-a descurcat, toata viata a fost la timpul si locul potrivite. Are mai mult decit poate „minca” el si cu tot neamul lui, vreme de cinci generatii de-aici incolo. Si totusi, se agata cu disperare de ecranul televizorului, ne tot scoate ochii cu partidul lui de doi lei, ne asasineaza cu conferinte de presa, se agita pretutindeni, de parca ar fi un tinar de douazeci de ani disperat sa se afirme. Iarasi nu inteleg, iarasi rog frumos pe oricine ma poate lamuri sa o faca.
Sint doar doua cazuri simptomatice, lista ar putea fi completata la nesfirsit cu oameni care se agata cu disperare de putere de optsprezece ani, desi si-au facut plinul si au depasit maximul potentialului lor uman si politic. Ce mai vor??? Apreciez gestul singular al deputatului Romeo Raicu care a spus: demisionez pentru ca nu doresc sa mai fac parte dintr-un Parlament care nu se bucura de sustinere populara. Gestul e cu atit mai semnificativ cu cit Romeo Raicu nu e unul dintre multii indivizi care umplu inutil scaunele din Casa Poporului si cu cit nu fost urmat de nimeni altcineva. In loc de demisie, parlamentarii au inceput traseismul. Se muta deja intr-o veselie dintr-un partid intr-altul, in speranta desarta ca vor mai gasi un loc pe undeva. E jalnic. E patetic.
Astept votul uninominal ca pe ultima sansa de schimbare a clasei politice romanesti, care s-a dovedit cu prisosinta a fi autista si depasita de vremuri. Mi se va spune ca votul uninominal nu rezolva toate problemele. Am sa raspun ca stiu acest lucru. Dar afirm ca, oricum ar fi, nu poate fi mai prost decit acum. Si pun un pariu pe care il tin cu oricine. In viitorul Parlament, dupa urmatoarele alegeri generali, nu se vor regasi mai mult de 10 % din cei care sint acum. Dar, ca sa ma intorc de unde am plecat, sint sigur ca Ion Iliescu va fi parlamentar, chiar si pe vot uninominal. De Iliescu, doar moartea ne scapa.

Adrian Gurzau

Trackback URI | Comments RSS